Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Șefii RADET anchetați pentru șpaga primită de la firmele care trebuiau să asigure infrastructura companiei

Într-un comunicat de presă al Poliției Române se menționează că: ”În această dimineaţă, poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în executare 38 de autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Bucureşti în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu. Percheziţiile sunt efectuate ca urmare a cercetărilor ce se desfăşoară într-un dosar penal în care există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei instituţii de interes public local”.

Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, mai multe firme mari obțineau contracte importante cu compania RADET, iar pentru obținerea acestora plăteau diverse sume de bani. Surse judiciare susțin că persoane din conducerea RADET, printre care directorul general, directorul de exploatare și mentenanță și directorul de achiziții, sunt suspectate că au prejudiciat compania prin acordarea ilegală a unor contracte de achiziții publice. Anchetatorii vizează contractele ce au fost acordate în perioada 2012-2013, informează exclusivnews.ro

În scandalul RADET este implicată și firma Erbașu. Anchetatorii au ajuns la sediul acesteia și verifică actele contabile din ultimii 20 de ani.

Toate fraudele care aveau loc la RADET erau acoperite prin umflarea facturilor emise către populație.

 

Articole similare

Articole populare