Tunisia va organiza alegeri legislative şi prezidenţiale în această toamnă, pe 6 octombrie, respectiv 10 noiembrie, a anunţat miercuri instanţa independentă responsabilă cu organizarea alegerilor (ISIE), confirmând că acestea vor avea loc la termenele prevăzute, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
‘Alegerile parlamentare vor fi pe 6 octombrie şi primul tur al prezidenţialelor va fi pe 10 noiembrie’, urmând ca un al doilea tur să fie organizat, dacă va fi necesar, în termen de două săptămâni de la anunţarea rezultatelor primei runde, a comunicat Nabil
