După luna septembrie 2010, aceasta este prima oară când rata inflației în zona euro este sub ținta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), care dorește să mențină creșterea prețurilor sub, dar în apropiere de 2%.
Potrivit AGERPRES, datele publicate de Eurostat confirmă încetinirea constantă a inflației în Europa, într-un context de criză și recesiune.
Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost înregistrate în Grecia (0,1%), Portugalia (0,2%) și Letonia (0,3%), în timp ce, cele mai ridicate s-au înregistrat în România (4,8%), Estonia (4%) și Olanda (3,2%).


