Opozantul Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, s-a declarat vineri, într-un interviu acordat AFP, pregătit, dacă va fi cazul, să autorizeze o intervenţie militară americană pentru a-l forţa pe şeful statului Nicolas Maduro să părăsească puterea şi a pune capăt crizei umanitare din ţară, potrivit agerpres.
„Vom face tot ce este necesar, tot ce trebuie să facem pentru a salva vieţi omeneşti, pentru ca să nu mai moară copii”, a declarat opozantul, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 40 de ţări, cu Statele Unite
