Mullahul Abdul Ghani Baradar, cofondator al mişcării talibanilor, a fost numit şef al biroului politic al talibanilor la Doha, unde au loc de luni convorbiri cu reprezentanţi americani având ca scop să pună capăt celor 17 ani de conflict în Afganistan, informează vineri France Presse, potrivit agerpres.
„Această măsură a fost luată pentru a consolida şi gestiona corect procesul negocierilor în curs cu Statele Unite”, a precizat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-un comunicat joi noaptea. „Echipa de negociatori (a talibanilor) va
