Un marş pentru climă a reunit joi 12.500 de tineri pe străzile din Bruxelles, potrivit poliţiei locale, pentru a doua ediţie a unei iniţiative lansate de elevi în favoarea unei politici climatice mai ambiţioase, informează AFP, potrivit agerpres.
Iniţiativa „Youth for Climate” a fost lansată de elevi flamanzi care au decis să absenteze de la cursuri până când vor obţine de la clasa politică măsuri pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, reuşind să reunească aproape 3.000 de persoane săptămâna trecută. Elevilor flamanzi li s-au alăturat în aceast
