Senatul american i-a retrimis joi preşedintelui Donald Trump nominalizarea lui Adrian Zuckerman în postul de ambasador al SUA în România, întrucât, conform procedurii din regulamentul Senatului de la Washington, nominalizările neexaminate într-o sesiune nu mai pot fi amânate pentru o sesiune ulterioară fără ca preşedintele să le trimită din nou Senatului, potrivit agerpres.
Potrivit paragrafului 6 al regulamentului invocat, ”nominalizările care nu au fost nici confirmate şi nici respinse pe parcursul sesiunii în care au fost făcute nu pot fi examinate în nicio sesiune
