Treizeci de copii ruşi ale căror mame sunt încarcerate în Irak pentru apartenenţă la gruparea teroristă Stat Islamic (SI) au părăsit duminică Bagdadul cu destinaţia Rusia, a anunţat o sursă diplomatică rusă, potrivit AFP, scrie agerpres.
Taţii acestor copii – fete şi băieţi cu vârste între trei şi 10 ani – au fost ucişi în cei trei ani de confruntări între gruparea jihadistă şi trupele irakiene care au alungat SI la sfârşitul lui 2017 din toate centrele urbane din ţară, a adăugat sursa citată.
Citește și : Intrusul de pe aeroportul din Hanovra
