Fost președinte al Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou de autoritățile japoneze în legătură cu noi acuzații, acțiune ce probabil anulează orice speranță a acestuia că ar putea fi eliberat pe cauțiune săptămâna aceasta, informează cotidianul The Guardian, citând presa niponă, potrivit mediafax.
Ghosn, care a fost arestat prima dată în luna noiembrie, fiind acuzat de nereguli financiare, a fost arestat din nou, vineri, sub suspiciunea de abuz de încredere în formă agravată, a transmis postul NHK.
Citește și : Încă o demisie în Administrația Trump: șeful P
