Creierele copiilor care petrec mult timp jucându-se pe dispozitive mobile şi navigând pe internet par să se modifice. Asta indică rezultatele preliminare ale unui studiu de mare amploare realizat în SUA.
În 21 de centre de cercetare din Statele Unite, specialişti de la National Institutes of Health – NIH – din Statele Unite au început să monitorizeze creierele a 4.500 de copii cu vârste cuprinse între nouă şi zece ani, pentru a vedea dacă utilizarea intensivă a jocurilor video şi timpul petrecut pe internet au o anumită influenţă asupra dezvoltării lor, potrivi
