Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a spus preşedintelui american Donald Trump că ziaristul Jamal Khashoggi era un „islamist periculos”, la câteva zile după dispariţia acestuia, relatează vineri EFE preluând presa americană, transmite şi agerpres.
Potrivit unor surse informate citate joi de Washington Post, convorbirea respectivă dintre liderul american şi cel saudit a avut loc după dispariţia jurnalistului disident, la 2 octombrie, şi înainte ca Arabia Saudită să recunoască asasinatul, la 20 octombrie, iar la ea au mai luat parte şi
