Turcia şi-a exprimat miercuri îndoiala cu privire la voinţa Arabiei Saudite de a ”coopera sincer” în ancheta cu privire la uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale la istanbul, relatează AFP, potrivit news.ro.
Un oficial turc a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru AFP, că oficialii saudiţi sunt ”preocupaţi mai ales să obţină probele pe care le avem împotriva autorilor crimei”. ”Noi nu am avut impresia că ei vor să coopereze sincer în anchetă”, a adăugat el.
Citește și : INCENDIU puternic în portul Bracelona. O navă de tr
