Germania cere celorlalte state ale Uniunii Europene să îi urmeze exemplul şi să oprească exporturile de arme în Arabia Saudită, atâta timp cât vor exista incertitudini legate de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, a declarat luni ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Autorităţile saudite au dat explicaţii multiple şi contradictorii referitoare la evenimentele care au dus la moartea lui Khashoggi pe 2 octombrie, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.
Citeşte şi: Un tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan. Cel puţi
