Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Parlamentul de la Chişinău amână votul privind introducerea integrării europene ca obiectiv strategic în Constituţie

Parlamentul de la Chişinău a amânat pentru săptămâna viitoare votul asupra proiectului de modificare a Constituţiei. Proiectul vizează includerea unor prevederi, dar şi a unui articol nou în Constituţie care să stabilească faptul că integrarea europeană este obiectivul strategic de dezvoltare al Republicii Moldova, informează vineri Radio Chişinău, potrivit agerpres.
Decizia de amânare a fost luată la propunerea preşedintelui parlamentului, Andrian Candu, după ce deputaţii socialişti şi liberal-democraţi au părăsit sala de şedinţă, iar liberalii au avertizat că

Articole similare

Articole populare