Sonet fără spleenPe caldaramul umed se adunăScântei cuminți; un om cu o umbrelăÎn care bate vântul ca-ntr-o velăStârnește prin băltoace o furtună.În urma lui adulmecă-o femelăDe maidanez cu trei căței; când tunăAsurzitor și-ncepe să apunăȘi felinarul, latră la pubelă.Tablou de toamnă fără înțelesuriAscunse, fără lipsuri de prezențăȘi fără metafizice eresuri.Nu e în orice lucru o esențăȘi un prilej de a compune versuri.Sunt eu! E ploaie, vânt și decadență!