Fondul Proprietatea își eprimă îngrijorarea cu privire la exceptarea a 100 de companii de stat de la aplicarea legislației în vigoare privind guvernana corporativă, potrivit unui comunicat oficial.
„Unele dintre cele mai valoroase companii de stat românești, care activează în sectoare vitale, sunt vizate, printre acestea numărându-se: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi București, Romgaz, Salrom, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Transelectrica și CE Oltenia.”, precizează Fondul Proprietatea.
Se menționează faptul că amendamentele acestui proiect
