Ministerul Muncii anunță că legea adopției a fost modificată, prin simplificarea procedurilor și acordarea de sprijin financiar familiilor care adoptă copii.
Potrivit unui comunicat de presă, Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale.
Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului
