Prima femeie-senator musulmană din Australia a depus luni jurământul în parlament, la numai o săptămână după ce un senator al extremei drepte a susţinut un discurs inflamat, în care îndemna la interzicerea migraţiei musulmanilor spre Australia, informează dpa, potrivit agerpres.
„Este o onoare să fiu învestită în Senatul Australiei chiar acum! Sunt încântată să mă apuc de lucru alături de minunaţii mei colegi de la Partidul Verzilor”, a notat senatoarea Mehreen Faruqi pe contul său de Twitter după ce s-a alăturat Camerei Superioare a Parlamentului austr
