Guvernul a aprobat, în ședința de săptămâna aceasta, proiectul de Hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei ”Telefonul Copilului” ca fiind de utilitate publică.
Asociația implicată în promovarea și respectarea drepturilor copiilor le acordă acestora sprijin imediat, oferind asistență gratuită la numărul de telefon 116 111. De la înființarea sa, numărul a fost apelat de peste 2,3 milioane de ori, fiind oferită consiliere, inclusiv juridică, din partea personalului specializat pentru depășirea problemelor cu care se confruntă cei mici, pentru împlinirea
