Câștigătorul Premiului de debut al Editurii Polirom, micro-romanul Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, reprezintă unul dintre micile delicii editoriale ale anului 2018. Povestea, pe cât e de simplă, pe atât e de captivantă. Și emoționantă.
Pe scurt, bildungsnovella îl are în prim-plan pe Priță, un băiat de 13 ani, care duce o viață deopotrivă tipică și atipică pentru lumea căreia îi aparține: pe de o parte, o comunitate precară, violentă, și, pe de altă parte, o familie disfuncțională (e fiul unei bolnave mintal și al unui alcoolic și f
