Ani în urmă am întîlnit un evanghelic ”ciudat”. Arăta rău, ca un homeless (aveam să învăț mult mai tîrziu termenul, atunci nu știam că așa se cheamă). Mirosea a transpirație, deși era proaspăt spălat. Hainele i se îmbîcsiseră, pe cînd noi eram obișnuiți cu străini care miroseau frumos. Era îmbrăcat umil și avea niște bocanci foarte milităroși aproape rupți de atîta mers. Era un pelerin. Predicator și învățător itinerant.
Un frate mi-a reamintit de această specie pe cale de dispariție: ”misticii evanghelici”.
Pare oximoronică asocierea între