Apare în ciclul „Cântare omului” (1956) ca un înălţător omagiu adus minţii omului, temerităţii sale, iscusinţei cu care a acţionat de-a lungul vremurilor, născocind treptat, de la cele mai simple unelete până la cele mai complexe aparate cu care asaltează universul, fiind acum capabil „omenirea în câteva secunde,/ S-o-ntinerească nouă pe veci ori s-o scufunde.”
Printr-un procedeu stilistic dintre cele mai uzitate, enumeraţia, poetul evocă realizările inimaginabile ale omului, sugerând astfel întreaga sa măreţie: „Că omul zămisleşte puterea din poveşti./
Stiripesurse.ro
