Aș vrea să pot fi una dintre persoanele de sex feminin care au o zi proastă doar atunci când nu le stă bine părul, dar viața e ceva mai gri de atât, iar părul e ultima mea problemă uneori. Cu toate astea, admit că sunt zile în care parcă mă simt un pic mai bine, chiar și cu 5%, dacă reușesc să-mi fac părul să stea locului și să arate într-un fel anume. Cu atât mai mult acum, de când a cam venit frigul și îmi mai acopăr uneori capul cu gluga, cu eșarfa, cu fularul, cu ce nimeresc… În sezonul rece e cel mai greu să avem părul frumos, cel puțin așa mi se pa
