Nu vreau să port doliu după tine, Fluturico. Nici măcar la poza de profil. Da, te îmbrăcai în negru, erai goth, așa, dar emanai lumină. Și bucurie. N-am împărțit profunzimi, noi două. Doar multe saluturi, și mai multe zâmbete, niște telefoane în direct, o brichetă și treapta de la locul de fumat. „Canapeaua” noastră de vicioși. (ce ironie, nu? Cică fumatul ucide).
N-aș fi vrut nici să plâng,