“Mai că nu a existat vreo televiziune care să nu mă fi invitat la acest final de săptămână să particip la emisiunile de dezbateri. Subiectul anunţat era, vă imaginaţi, privatizarea Oltchim. Am refuzat toate invitaţiile care mi s-au făcut. Este peste puterile mele să iau parte, măcar şi în calitate de comentator, la o astfel de comedie.
Am înţeles că, privatizându-se, Oltchim a trecut din proprietatea poporului în proprietatea poporului. Ce fel de privatizare o mai fi şi asta, mi-e greu să înţeleg. Cei care au decis vânzarea combinatului către Dan Diaconescu susţin că dânsul a oferit toate garanţiile că are banii necesari. Şi mai are nişte investitori ascunşi, care se vor ivi la momentul potrivit. Cum să privatizezi un combinat ca Oltchim cuiva care nu are nicio expertiză în domeniu şi doar ameninţă cu investitori misterioşi? Şi care susţine că va achita zecile de milioane de euro cu un fel de taxă pe telespectator? Cine poate crede că vreun investitor serios se asociază cu un proprietar care anunţă deja că va da acţiunile salariaţilor?
Cu siguranţă că salariaţii nu vor înghiţi gluma asta şi vor continua să-şi ceară drepturile salariale. Chiar dacă Guvernul, în contul salariilor, îi va trimite să o caute pe Elodia, nu cred că muncitorii vor accepta aşa ceva. Până la urmă, obligaţiile combinatului vor rămâne tot în sarcina Guvernului, în timp ce Dan Diaconescu va inventa tot felul de motive imaginare pentru a nu plăti banii şi pentru a se juca de-a telenovela până la alegeri.
Faptul că licitatia a putut avea un pretendent ca Dan Diaconescu nu e, până la urmă, vina lui. El face ce ştie să facă, adică să vândă iluzii celor care sunt dispuşi să le creadă. Nu nţeleg, însă, cum de licitaţia nu a avut unele condiţii care să evite o astfel de situaţie. Dacă mergi la alimentară, fiecare cârnat are preţul lui. Plăteşti şi pleci cu el. Nu te întreabă nimeni cine eşti, mai ales că, în scurt timp, cârnatul va sfârşi într-un cazan cu fasole sau în sfârâitura unei tigăi. Otlchim nu este, însă, un cârnat. Nu poţi să-l dai oricui, numai pentru că zice că are bani să-l cumpere. Viitorul proprietar trebuie să aibă şi bani să plătească datoriile, să aibă priceperea să retehnologizeze combinatul, să dispună de o cotă de piaţă, ca să poată vinde produsele, să aibă prestigiu pentru a atrage şi alte resurse financiare, prin bursă, de pildă.
Privatizarea Oltchim, aşa cum s-a derulat, este o farsă. E cea mai tristă dovadă că România nu are o politică industrială şi că singurul mod în care înţelegem competitivitatea nu este dimensiunea ei economică, ci dimensiunea ei electorală. În care cu cât dăm mai mult poporului, cu atât poporul rămâne mai abitir cu mâinile goale”, scrie Vosganian pe blogul personal.
