Astăzi, cetăţenii americani de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii, eveniment care marchează, în acest an, împlinirea a 240 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă în 1776, un text ale cărui idei sunt universal valabile și principiale pentru orice stat democratic.
Personal, am avut şansa să îmi petrec câţiva ani din viaţă în Statele Unite Americii, unde am studiat la Yale Law School şi mi-am început cariera în avocatură, fiind alături de poporul american, atât în momente fericite, cât și în momente mai dureroase din
