Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Cotidianul.ro dă satisfacţie unor “prieteni” ce îmi citesc blogul

Da. Am scris şi am făcut declaraţii publice critice faţă de guvernul Ungureanu. Nu înţeleg de ce le-aş retracta acum. Împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu şi cu alţi politicieni, trecând peste divergenţele avute în timp,  construim un proiect de salvare a Dreptei româneşti şi liberalismului. Dar aceasta nu înseamnă că am renunţat la spiritul critic pe care l-am folosit atât pentru a critica guvernul Ungureanu cât şi incompetenta şi socialista conducere actuală a Partidului Naţional Liberal.

 

Evident, am avut şi poate voi mai avea luări de poziţie în contradictoriu cu  domnul Mihai Răzvan Ungureanu, dar aceasta este, consider eu în spiritul liberal ce ne defineşte pe amândoi ca oameni politici şi, privit dintr-un punct de vedere liberal şi responsabil, poate să fie constructiv.

 

Forţa Civică nu este Partidul Naţional Liberal de acum, captiv conducerii incompetente şi autoritare a lui Crin Antonescu şi a camarilei sale pseudo-liberale. Şi vă spun aceasta, mai ales dumneavoastră, neprietenilor, pentru a evita să mai faceţi confuzii.

 

Faptul că site-ul Cotidianul.ro nu a găsit alt subiect mai interesant decât analizele critice aduse, în timp, de mine guvernării Ungureanu nu poate decât să mă mulţumească: înseamnă că încep să contez din ce în ce mai mult în politica românească. Aceasta presupune că şi valorile pe care încerc să le reprezint: bunul-simţ, libertatea, eficienţa, vor începe să conteze tot mai mult.

Articole similare

Articole populare