Într-o seară din luna august 1944, Jorge Luis Borges a fost prezentat unei tinere pe nume Estela Canto, la o petrecere dată de Bioy Casares şi Silvina Ocampo. Zveltă, brunetă, drăguţă, Estela avea ochi scrutători şi un zâmbet discret care îi dădeau un aer de inteligenţă impetuoasă. La 28 de ani, era cu 18 ani mai tânără decât Borges şi se abătuse de la tradiţia argentinienelor preferând să nu se căsătorească şi să-şi croiască o carieră în jurnalism şi literatură.
Prima ei întâlnire cu Borges nu a fost deloc promiţătoare: îi citise Moartea şi busola î
