Stăteau în poartă, luna sus pe cer strălucea ca un obraz de fată mare, liliacul de la poartă înflorise şi mirosea… tii, ce mai mirosea. Şi nu se dădeau duşi. O vreme cască gura la luminile unui avion ce strică liniştea nopţii. Apoi, sătui de gurăcăscare, se uită cu ochi duioşi, aromiţi puţin şi de băutură, unii la alţii. Moş Mitriţă se hotărăşte cu gîndul să se …… citeste mai mult