Şi aici am găsit formula „emblematic” – referitoare însă la Dan Voiculescu. Cel care a scris articolul, se vede, cunoaşte „bine” situaţia din România – crede că eu am fost „ministru” în perioada 2000-2004, ştie că nu s-a îndeplinit cvorumul la referendum dar nu ştie rezultatul votului, ştie că „parchetul anti-corupţie” a fost creat de Băsescu, ştie că acesta a venit la putere pentru „a curăţa grajdurile lui Augias”, murdărite de fosta „nomenclatură economică a ţării”. Ştie, în schimb, ce cărţi s-au scris despre Voiculescu, ce anchete s-au făcut acum 20 de ani, ştie despre Grivco, citeşte Capital-ul (cel în română, nu cel scris de Marx) şi ştie multe alte detalii.
Nu mai comentez afirmaţiile lui Marti dar coincidenţa utilizării aceluiaşi termen, „emblematic”, în două texte externe diferite, la scurt timp, ca şi preluarea lui, într-un interviu, de către Traian Băsescu, îmi readuce în memorie un banc mai vechi:
„E iarnă. Pe zăpadă, Securitatea găseşte scris, cu urină, în faţa Comitetului Central «Jos Gheorghiu-Dej». Scandal. Anchete… Rezultatul – Tovarăşu’ am aflat: urina e a lui Apostol dar scrisul îi aparţine tovarăşei Pauker.”
În cazul nostru, cui îi aparţine „scrisul”?
