Începând cu anul 2013, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, este aniversată Ziua Universală a Iei. În ultimii ani, ia și-a recâștigat popularitatea binemeritată, iar frumusețea inegalabilă a portului tradițional românesc este redescoperită atât în satul românesc, cât mai ales la orașe, unde ia și motivele ei românești sunt reinterpretate în moduri creative.
Personal, iubesc portul popular românesc și în special ia, pe care o îmbrac cu deosebită plăcere ori de câte ori am ocazia. Dragostea față de veșmântul tradițional mi-a fost insuflată de c
