Cel puţin 22 de poliţişti au fost răniţi şi patru persoane au fost arestate în cursul nopţii de miercuri spre joi după o petrecere de stradă ilegală în sud-vestul Londrei, a informat Poliţia Metropolitană, în timp ce purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a spus că violenţa împotriva poliţiei nu va fi tolerată, relatează DPA şi Reuters, scrie agerpres.
Poliţia a precizat că a fost chemată miercuri noapte în zona Brixton din Londra după „mai multe relatări privind un eveniment muzical neautorizat în stradă”, care încalcă regulile privind

