Sunt pline revistele, blogurile, emisiunile și discuțiile cu prietenii de tot felul de întrebări ale căror răspunsuri, de fapt, nici nu prea ne intersează. Așa că, mi-a venit brusc ideea unor întrebări ce, cred eu, ne-ar putea face să-l cunoaștem puțin mai bine pe cel căruia i le adresăm. Sunt inventate acum de mine, dar, deși nu constientizez acest lucru, e posibil ca unele să fi izvorât în urma lecturi, dialoguri sau poate chiar a altor interviuri. Cu acest bagaj colectiv în minte, le-am scris, într-o suflare, și mi-ar placea tare ca lista să fie completată și de ti
