foto: zuuzsavvy.com
Creşterea şi educaţia unui copil este de departe cea mai grea şi solicitantă dintre meserii. Sunt momente când simţim cu adevărat că nu mai putem, sau când ne pierdem cumpătul şi autocontrolul. Sunt momente când greşim cu toţii…că suntem oameni, nu roboţi.
Greşelile noastre şi mai ales frecvenţa lor îi pot marca pe viaţă pe cei mici. Aşadar…să facem efortul de a ne controla şi a greşi cât mai rar, este ceea ce putem face cel important pentru copiii noştri.
Iată câteva lucruri pe care avem tendinţa să le spunem la nervi, dar pe care ar tr
