Planeta 9, pericol pentru Sistemul Solar: Ar putea absorbi inclusiv Terra

Interesant!
09.09.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Un astrofizician susţine că, în viitorul îndepărtat, când Soarele îşi va încheia activitatea, existenţa Planetei 9 ar putea periclita sistemul stelar din care face parte şi Terra. În plus, este posibil ca obiectul cosmic să provoace propulsarea uneia sau mai multor planete în afara Sistemului Solar notează mediafax.ro.

La începutul acestui an, astronomii descopereau dovezi ale existenţei unui corp ceresc masiv în apropierea orbitei lui Neptun. Specialiştii presupuneau atunci că obiectul cosmic ar putea fi, de fapt, cea de-a noua planetă a Sistemului Solar.

Citește și: Mircea Badea: ‘L-am identificat pe cel care mi-a clonat pagina! E fiu de judecătoare’

Astrofizicianul Dimitri Veras de la Universitatea din Warwick, Regatul Unit, susţine că materia din Centura Kuiper care dovedesc existenţa Planetei 9 ar putea pune în pericol planetele din Sistemul Solar. Conform cercetătorului, primejdia va apărea în momentul în care Soarele va începe să se transforme într-o stea albă pitică, adică peste câteva miliarde de ani.
Oamenii de ştiinţă presupun că Planeta 9 ar putea avea o masă de 10 ori mai mare decât cel al Terrei şi un diametru de patru ori mai mare decât cel al Pământului. Anomaliile descoperite în interiorul Centurii Kuiper sugerează faptul că planeta realizează o orbită completă în jurul Soarelui în circa 10.000-20.000 de ani.

Citește și: Caz ȘOCANT: Polițist găsit împușcat în cap

Veras spune că atât masa cât şi orbita Planetei 9 ar putea pune în pericol activitatea planetelor din Sistemul Solar, în momentul în care Soarele se va transforma într-un gigant alb, adică peste aproximativ 7 miliarde de ani. În timpul acestui proces, steaua îşi va pierde jumătate din masă, va absorbi planetele Mercur, Venus şi Terra, va propulsa în afara Sistemului Solar planetele Jupiter, Saturn şi Uranus, după care se va transforma într-o stea pitică albă.
„Existenţa unei planete masive îndepărtate ar putea schimba în mod fundamental soarta Sistemului Solar. Uranus şi Neptun, în mod special, ar putea fi expuse pericolului provocat de Soare. Soarta Sistemului Solar va depinde de masa şi proprietăţile orbitei Planetei 9, în cazul în care aceasta există”, susţine Dimitri Veras.

Citește și: Dictatorul Kim Jong Un uimește din nou: A INTERZIS sarcasmul. De ce îi este teamă

Experţii susţin că, pentru a putea lua în considerare teoria astrofizicianului american, este nevoie ca, mai întâi, să se cunoască cu exactitate care este traiectoria Planetei 9. Dacă ipoteza se va dovedi a fi, totuşi, adevărată, este posibil ca specialiştii să afle cum a ajuns obiectul cosmic să existe în interiorul Sistemului Solar.

Citește și: SURPRIZĂ la US Open: Serena Williams, eliminată

Articole similare:

Top