Cine e Sorin Câmpeanu, noul premier al României: Adevărul despre omul care conduce acum Guvernul

Interesant!
05.11.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Sorin Campeanu (46 ani) a fost numit sa ocupe functia de prim-ministru interimar. Sorin Campeanu este rectorul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti si presedintele Consiliului National al Rectorilor, for condus anterior de Ecaterina Andronescu si care sub conducerea lui Câmpeanu a salutat ordonanta de urgenta din vara prin care au fost aduse 97 de schimbari la Legea Educatiei.

Sorin Mihai Câmpeanu a absolvit Colegiul National „Sf. Sava” Bucuresti, dupa care a urmat Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV), al carei rector este din 2012.

Incepand din anul 2012 este secretar general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), membru corespondent al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu Sisesti”, membru corespondent al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania si vicepresedinte al Comitetului National Roman pentru Programul Hidrologic International (CIHR).

Amintim ca 2012 este anul in care CNATDCU a decis ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, dar institutia a fost reorganizata in aceeasi zi printr-o decizie a ministrului interimar de atunci al Educatiei, Liviu Pop. Pop a marit numarul de membri ai Consiliului General CNTADCU de la 21 la 44, fiind momentul in care Sorin Campeanu a aparut in Consiliul General al CNATDCU.
Rectorul Sorin Mihai Campeanu l-a sustinut public pe Victor Ponta in campania pentru alegerile prezidentiale, dupa cum o arata imaginile de pe site-ul lui Ponta, dar si un comunicat al PSD.

In octombrie 2014, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a semnat un parteneriat cu Consortiul Universitatilor de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Romania, condus de Sorin Campeanu, potivit Incomod-media.ro. Obiectivul parteneriatului: revitalizarea liceelor de profil si acordarea de consultari universitatilor pentru a accesa fonduri europene pe Programul National de Dezvoltare Rurala.

Intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale din acest an, HotNews.ro a prezentat in exclusivitate un acord pe care Guvernul Ponta l-a semnat cu sindicatele si cu Consiliul National al Rectorilor si in care premierul Ponta promitea o noua lege a educatiei, dar si schimbarea tuturor programelor scolare. Documentul a fost semnat si de presedintele CNR, Sorin Campeanu.

CV Sorin Mihai Campeanu

Experienta profesionala

2012-prezent: Rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

iulie 2013-prezent: Presedinte Consiliul National al Rectorilor din Romania

2012-prezent: Secretar General in Consiliul National de Atestarea Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)

2012-prezent: Membru corespondent Academia de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu Sisesti”

2012-prezent: Membru corespondent Academia de Stiinte Tehnice din Romania

2012-prezent: Vicepresedinte Comitetul National Roman pentru Programul Hidrologic International (CIHR)

2008-2012: Decan Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti – Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

2008-2012: Director Departament FR la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti – Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

2006-prezent: Conducator doctorat, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

1992-prezent: Preparator (1992-1995)/ Asistent universitar (1995-1997)/ Sef lucrari (1997-2001)/ Conferentiar (2001-2006)/ Profesor (2006-) la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

2004-2008: Prodecan la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

2003-prezent: Vicepresedinte Centrul de Excelenta in cercetare-BIOTEHNOL

2005-2008: Director Irrifrance Roumanie

2003-2004: Expert coordonator la Ministerul Educatiei si Cercetarii, Agentia Nationala pentru parteneriatul univesitatilor cu mediul economico-social (APART)

2000-2003: Expert coordonator la Ministerul Educatiei si Cercetarii – Centrul National pentru Programul european Leonardo da Vinci

1992-1999: Coordonator Centrul Experimental Peris – Ilfov, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

1991-1992: Inginer proiectant, Institutul de Studii si Proiectari pentru Imbunatatiri Funciare (ISPIF)

Educatie si formare

1992-2000: Diploma de Doctor la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti – Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

1986-1991: Diploma de inginer, obtinuta la USAMV Bucuresti, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului

1982-1986: Diploma de bacalaureat, Colegiul National „Sf. Sava” Bucuresti

Sorin Campeanu este evaluator pentru domeniul Ingineria mediului in cadrul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS).

In decembrie 2004, a a primit Medalia „Meritul pentru Invatamant” acordata de catre Presedentia Romaniei (Decret 1097/10 dec. 2004).
Sursa: hotnews.ro

Articole similare:

Top