Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

China construiește o cale ferată unică în lume: Pe unde va trece și cui îi e destinată

În China va fi construită o staţie de cale ferată care va fi un unicat în lume, fiind amplasată la cea mai mare adâncime şi destinată trenurilor de mare viteză. Lucrările de construcţie la această staţie de cale ferată vor fi finalizate pe la sfârşitul anului 2019. Ea va fi construită într-o suburbie a Beijingului, în apropiere de Marele Zid Chinezesc.

Citește și: Daniel Morar: ‘Laura Codruţa Kovesi nu are expertiză să conducă DNA’

Potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI, care citează presa chineză, staţia va fi construită lângă Badaling, o porţiune a Marelui Zid Chinezesc, care este cea mai vizitată de turişti, amplasată la 75 km nord-vest de capitala Chinei, devenind astfel parte a tronsonului de cale ferată Beijing-Zhangjiakou, care va fi intens folosită în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022, din China.

Citește și: Victor Ponta dă cărţile pe faţă: Cum a ajuns să aibă dosar la DNA

Potrivit declaraţiilor preşedintelui companiei China Railway Group Limited, Zhao Guangfa, staţia de cale ferată va fi construită la o adâncime de 102 metri, iar suprafaţa construcţiei subterane va cuprinde 35.000 de metri pătraţi, «echivalentul a cinci stadioane de fotbal». «Aceasta va fi cea mai mare staţie de cale ferată din lume, amplasată la cea mai mare adâncime şi destinată trenurilor de mare viteză», a menţionat Zhao Guangfa. De asemenea, acesta a adăugat că staţia va avea trei nivele.

Citește și: Un fost membru ISIS șochează: Primeam sclave sexuale pentru loialitatea noastră – VIDEO
sursa: rador.ro

Articole similare

Articolul precedent
Articolul următor

Articole populare