Câți oameni pot trăi pe Pământ

Interesant!
16.03.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Am auzit de multe ori ideea că suprapopularea este cel mai mare pericol la adresa planetei pe care trăim. Este acesta o temere adevărată? Am ajuns oare la un număr de oameni mai mare decât cel pe care Terra îl poate suporta?

„Problema nu este strict legată de numărul de locuitori, ci de numărul de consumatori şi obiceiurile lor de consum”, explică David Satterthwaite, expert în cadrul Institului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare din Londra. „Lumea este suficientă pentru nevoilor tuturor, dar nu şi pentru lăcomia unora.”

Numărul de „fiinţe umane moderne” (homo sapiens) de pe Terra a fost relativ mic până recent. Acum 10.000 de ani nu existau mai mult de câteva milioane de oameni pe planetă, iar pragul de 1 miliard a fost atins la începutul anilor 1800.

La momentul actual, populaţia planetei numără peste 7,3 miliarde; potrivit unui studiu al Naţiunilor Unite, numărul ar putea ajunge la 9,7 miliarde până în 2050 şi la 11 miliarde la sfârşitul acestui secol, potrivit celor de la BBC.

Creşterea populaţiei este atât de rapidă încât nu putem estima care vor fi consecinţele; cu alte cuvinte, datorită faptului că ceea ce se întâmplă acum este fără precedent, nu avem cunoştinţele necesare pentru a înţelege modul în care planeta va reacţiona.

Citește și: Fostul consilier al lui Traian Băsescu, reținut de DNA după audieri de 10 ore: De ce e acuzat

Întorcându-ne la studii, acestea arată că zonele în care populaţia va creşte sunt în general cele cu o amprentă redusă de CO2, astfel încât efectul asupra mediului nu va fi unul dezastruos. Cheia, notează mai mulţi cercetători, este ca locuitorii din aceste zone să nu îşi schimbe obiceiurile de consum.

Citește și: Rusia AVERTIZEAZĂ România: Urmează un val URIAȘ

Will Steffen, profesor emerit în cadrul Fenner School of Environment and Society at the Australian National University, este de părere că populaţia ar trebui stabilizată în jurul valorii de 9 miliarde, încercând apoi pornirea unui dificil şi îndelungat proces de reducere a acestui număr. Şi există deja anumite semne că natura lucrează în această direcţie: gradul de fertilitate a scăzut de la 4,7 copii pe femeie în anii ’70 la 2,6 copii în anii 2000.

Specialiştii sunt însă de acord asupra unui lucru: ar mai putea dura secole întregi până ce populaţia planetei să ajungă la o valoare pe care planeta să o poată suporta.

Citește și: Simona Halep s-a calificat în sferturi la Indian Wells: Cum a bătut-o pe Strycova și cu cine joacă

sursa: www.businessmagazin.ro

Articole similare:

Top