ASTA e legătura dintre o mâncare sănătoasă și persoanele care se trezesc mai devreme / STUDIU

Food and More
01.03.2017
Autor: Cristi Teodorescu
obezitate mancare dieta

Ceasul biologic nu ne influențează numai metabolismul, așa cum au demonstrat unele studii efectuate până în prezent, ci și alegerile alimentare pe care le facem, după cum relevă o cercetare publicată joi în jurnalul „Obesity” editat de The Obesity Society (TOS).

În cadrul studiului, oamenii de știință au analizat date prelevate în mod aleatoriu de la aproximativ 2.000 de persoane cu scopul de a afla dacă ritmul circadian sau ceasul biologic (cronotip) le afecta alimentația și ora la care luau mesele.

Citește și: Înfrângere pentru DNA. Prietenii lui Ghiță, patronii Teamnet și Asesoft, au fost ELIBERAȚI

Cercetătorii au observat diferențe clare în ceea ce privește conținutul caloric dar și al macronutrienților între cele două cronotipuri, persoanele matinale fiind înclinate să facă alegeri mai sănătoase de-a lungul zilei în comparație cu „păsările de noapte” care mănâncă mai puține proteine și consumă mai mult zahăr în prima parte a zilei, informează Science Daily. De asemenea, persoanele care se trezesc mai târziu au tendința de a consuma seara mai mult zahăr, grăsimi și acizi grași saturați, se mai arată în lucrare.

Citește și: SURSE – Întâlniri între Liviu Dragnea și Victor Ponta: schimbare neașteptată

În weekend-uri, diferențele dintre cele două grupuri sunt și mai accentuate, „păsările de noapte” având ore de luat masa mai neregulate în comparație cu persoanele matinale. În plus, oamenii care se trezesc târziu s-a observat că au un somn mai puțin odihnitor și sunt mai puțin activi.

Citește și: Sebastian Ghiţă a fost LOCALIZAT: Ce l-a dat de gol pe fostul deputat / PRESĂ

Matinalii „ar putea avea un avantaj în plus în fața ‘păsărilor de noapte’ când vine vorba despre lupta împotriva obezității deoarece ei aleg instinctiv să mănânce alimente mai sănătoase în prima parte a zilei”, susține purtătoarea de cuvânt a TOS, Courtney Peterson din cadrul University of Alabama at Birmingham. „Studii anterioare au demonstrat că mâncatul la ore matinale poate ajuta la scăderea din greutate și la reducerea riscului de apariție a diabetului și a bolilor de inimă. Ceea ce demonstrează această cercetare recentă este că ceasul nostru biologic nu ne afectează numai metabolismul, ci și ceea ce alegem să mâncăm”, a explicat ea.

Citește și: SONDAJ intern PSD: câte procente a pierdut partidul în urma protestelor/SURSE

Acesta este primul studiu de acest fel care examinează ce și când mănâncă persoanele care au ritmuri circadiene diferite, mai arată sursa citată.

„Asociind ce și când mănâncă oamenii în raport cu ceasul lor biologic ne oferă o nouă perspectivă asupra motivului pentru care unele persoane sunt mai înclinate să facă alegeri alimentare nesănătoase”, susține Mirkka Maukonen, din cadrul Departamentului de Soluții pentru Sănătatea Publică din Helsinki, Finlanda, cea care a condus analiza în care au fost utilizate date din programul FINRISK 2007. „Acest studiu demonstrează că persoanele care se trezesc târziu au obiceiuri alimentare mai puțin favorabile, ceea ce în cazul multora crește riscul de obezitate, diabet și boli de inimă”, a completat aceasta.

Citește și: INCREDIBIL Ce nume a ales să poarte Andreea Marin după divorțul de turc

  • ruxa

    E ca în bancul ăla: dacă-i spui unui purice să sară, el sare.Dacă-i rupi picioarele și îi spui să sară, el nu sare. Concluzia: dacă puricele nu mai are picioare, el nu mai aude.
    PS toată viața m-am trezit foarte de dimineață și mănânc doar ce-mi place. Prăjeli în exces, jumări și șnițele. Nu vă mai stresați. Mâncați ce vă cere corpul

  • Mai draga

    mega-chifla aia de paine se pune la mancare sanatoasa ?

    • tiberiu

      se vede ca te-ai trezit tarziu

Articole similare:

Top

Fii la curent cu cele mai interesante ştiri din blogosfera românească.

Urmărește revistablogurilor.ro pe Facebook

×