5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea

Dive
31.08.2015
Autor: Roxana Popa

Pe 31 august se împlinesc 18 ani decând Prinţesa Inimilor a murit într-un accident de maşină care a avut loc într-un tunel din Paris.

La 36 de ani, Diana sosise la Paris pentru a petrece câtea zile alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed. După o cină la hotelul Ritz, cei doi se îndreptau spre locuinţa miliardarului urmăriţi de numeroaşi paparazzi.

Urmarirea începuse din Place Vadome, iar şoferul care conducea maşina în care se aflau Diana şi Dodi mergea cu viteză foarte mare: peste 100 km/oră. A pierdut controlul volanului, iar tragedia nu a mai putut fi evitată. La ora 4 dimineaţa, Diana murea în ciuda eforturilor medicilor.

A avut parte de funeralii naţionale la care au participat peste 3 milioane de persoane şi a fost înmormântată pe o insulă, în mijlocul unui lac, pe proprietatea familiei sale din nordul Londrei.

În fiecare an, pe 31 august, toată lumea îşi aminteşte de dispariţia Prinţesei, imaginea sa rămânând vie în memoria colectivă.

Extrem de discretă şi timidă, Diana avea o serie de secrete, pe care puţini le-au ştiut:

Născută pe 1 iulie 1961, Diana a fost cea de-a treia fiica a unei familii aristocrate care spera să aibă un băiat. Prinţesa i-a mărturisit prietenei sale Lady Elsa Bourker că părinţii ei nu au dorit-o. A fost urmărită de acest sentiment toată copilăria, iar lucrurile nu s-au schimabt nici după mariajul cu Charles: „Când m-am măritat cu Charles, nici el nu m-a vrut. Avea amanta sa…”

A lucrat într-o grădiniţă aflată într-un cartier cochet din Londra şi, din acest motiv, a rămas tot timpul apropiată de copii, luptând pentru drepturile lor.

În anii 70, înainte de a o cunoşte pe Diana, Prinţul Charles a avut o scurtă legătură cu Sarah Spencer, sora acesteia.

După naşterea lui William a suferit de bulimie şi a vrut să se sinucidă, însă a reuşit să îşi găsească echilibrul după venirea pe lume a lui Harry.

Când a murit, Diana era însărcinată. Asta susţine Mohamed Al-Fayed, tatăl lui Dodi, care a vorbit despre existenţa unui complot care a dus la decesul celor doi. Prinţul Charles şi Regina Elisabeta nu ar fi putut accepta ca mama viitorului rege (William) să aibă o relaţie cu un musulman.

Articole similare:

Top