Nu eram student. Păcatul meu. Fusesem, cu vreo doi ani înainte, dar acum nu mai eram. Renunțasem la așa-zisele studii. Renunțasem să stau degeaba în clădirea Academiei de muzică din București pentru marea ocazie de a scrie muzică cu niște nebuni în Cluj, pentru a cânta în fum în cluburi insalubre din subsoluri cu oameni veseli și mai tot timpul alcoolizați. Oricum, la facultate mă interesaseră doar vreo trei cursuri și nu avusesem profesori buni pentru toate. Duțulescu fusese preferatul meu, deși era cel mai dur dintre toți. De la el chiar învățam chestii. În rest… citeste mai mult