Iată cum au scăpat violatorii din Vaslui: Șeful Poliției județene e rudă cu doi dintre violatori

Recomandari
27.07.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Cazul violului din Văleni a făcut înconjurul României. Românii nu au încredere că cei șapte vor fi pedepsiți atât timp cât au fost lăsați în libertate deși trei și-au recunoscut vina iar ceilalți patru au admis că fata le-a cerut să o lase să plece și că a leșinat de câteva ori.

Mihai Carp, șeful IPJ Vaslui, este din Văleni și este rudă cu doi dintre violatori și cu săteanul care le-a amenințat pe jurnaliste cu violul în grup.
Cu supravegherea infractorilor în arest la domiciliu sau sub control judiciar nu se mai ocupă justiția, ci POLIȚIA! Dar dacă șeful IPJ e în conflict de interese, ce să facă polițiștii ăia din Văleni care răspund până și la ordinele țăranului care le amenință pe jurnaliste cu violul!
Nu știm ce susținere politică a avut Mihai Carp care conduce Poliția Județului Vaslui de 15 ani având în vedere că polițiști din cadrul Inspectoratului au fost implicați în trafic de persoane, cămătărie, au protejat rețele transfrontaliere de falsificatori de carduri și au fost descoperiți și prinși de DIICOT structura centrală și totuși el a rămas în funcție.

De altfel, Mihai Carp s-a făcut remarcat în luna octombrie 2011 declarând într-o conferință de presă că nu există grupuri infracționale monitorizate, în acel moment de subordonații săi. „În acest moment, nu există grupuri infracționale în județul Vaslui pe care noi să le avem în urmărire. Numărul infracțiunilor sunt (n.r. acordul special îi aparține) în creștere față de anul trecut, însă raportat la situația pe țară stăm destul de bine”, a spus Mihai Carp, citat de presa locală, scrie www.curentul.info

Articole similare:

Top