Îi spuneam recent logodnicului meu că ceea ce mi-a plăcut la el chiar înainte să ajung să îl cunosc a fost optimismul, pofta de viață pe care eu nu prea învățasem să o cultiv, voința cu care putea să mute munții din loc. Niciunul din noi n-a crescut în puf, însă el reușise să exploreze un segment al vieții care să-l ajute să obțină în viață orice chestie pe care și-o dorea. Era omul pentru care nu exista “nu pot”. Pentru mine, era omul pe care îmi doream să îl descifrez, să învăț de la el cum să văd partea plină a paharului indiferent de cât… citeste mai mult