Vine marea amnistie fiscala!

Business
10.01.2017
Autor: Roxana Popa

Surse din ANAF si Ministerul Finantelor sustin ca noua putere politica de la Bucuresti pregateste o adevarata revolutie fiscala. Una asemanatoare cu cea care a avut loc in urma cu ceva vreme in Italia si structurata pe „osatura” proiectului de lege care, dupa ce a trecut de furcile caudine ale Parlamentul de la Chisinau, urmeaza sa fie votata in curand de Guvernul Republicii Moldova, relatează National.

Iar printre cei mai activi jucatori sunt, fara indoiala, ofiterii SIE, mai ales ca acest serviciu secret a suferit grave pierderi, nu doar de „logistica”, dar mai ales financiare, dupa ce FSB-ul rusesc a  reintrat „pe felia” moldoveneasca. Si, dupa cum sustin sursele noastre, SIE si-ar fi bagat coada in demararea proiectului legislativ de peste Prut, unul care deja trece ca fulgerul prin Parlamentul de la Chisinau, sub titulatura de „Legea pentru liberalizarea capitalului si stimularea fiscala”. Iar unele voci sustin ca, prin promovarea legii moldovenesti, cei de la SIE nu au facut decat sa pregateasca terenul pentru o „stimulare fiscala” asemanatoare si in Romania, una care, ce-i drept, ar avea multe efecte pozitive. Mai ales pentru imperiul financiar nevazut al SIE.

Pana la stimulare, incepe relaxarea!

„National” a dezvaluit proiectul pilot prin care se va incerca relaxarea sistemului fiscal cu prevederi conform celei careia iuresul controalelor intempestive vor fi inlocuite cu verificarile tematice. Astfel, ANAF va anunta cu pana la 30 de zile inainte faptul ca va veni in control. Iar dupa ce inspectorii de la Directiile de control isi vor termina treaba, societatile vizate vor avea un ragaz de alte 30 de zile pentru o „negociere” a recunoasterii concluziilor din procesele verbale ale ANAF. Dupa care, daca isi recunoaste datoriile la stat, contribuabilii nu doar ca nu se vor mai trezi cu dosare penale, dar vor avea si posibilitatea reesalonarii platilor pe o perioada de pana la un an de zile, daca nu-si pot permite plati de urgenta. Astfel se considera nu doar ca vor „exploda” incasarile la buget, dar chiar „relaxarea” fiscala copiata dupa sistemul german de profil va avea efecte benefice pentru o lunga perioada de timp.

Taxa de spalare

Insa cea mai mare noutate a legii moldovenesti, despre care exista informatii ca ar fi opera unor experti romani este ca aceasta incurajeaza „recuperarea banilor negri”, operatiunea de spalare fiind permisa in urma platii unei taxe precise, reprezentand un anume procent din valoarea totala a banilor care urmeaza sa fie declarati la Fisc. Astfel, printre articolele din legea care urmeaza sa declanseze si la noi „revolutia fiscala” s-ar numara si cel care prevede „acordarea amnistiei fiscale pentru penalitatile acumulate de persoanele fizice si juridice care practica activitatea de intreprinzator la plata taxelor si impozitelor, cu conditia achitarii datoriilor”. De asemenea, un alt articol se refera la „ iertarea functionarilor publici care nu si-au declarat pana acum averea,  oferindu-le posibilitatea de a declara orice capital cu plata a doar 2% din valoarea acestuia”, dar mai ales cel care prevede expres ca „se pot spala banii negri obtinuti din tranzactii obscure sau prin offshore-uri, prin liberalizarea capitalului de catre persoane fizice, cu interdictia investigarii provenientei capitalului”. Deci, romanii isi vor putea scoate la iveala „banii negri” sau cei dositi, ii vor declara legal, putandu-si mari astfel inclusiv capitalul social al firmelor unde sunt actionari, fara ca nimeni sa-i intrebe de unde i-au obtinut, fiind obligati doar sa plateasca un procent destul de mic din suma totala.

Sah-mat pentru straini

Desigur ca aceasta „mare amnistie” poate reprezenta un adevarat soc si isca nenumarate controverse. Numai ca ea a functionat foarte bine in Italia, acolo unde s-a adoptat o masura similara, prin care sume uriase, provenind, fara indoiala, inclusiv din activitatile ilicite ale Mafiei au fost scoase la lumina. Iar marele castig a fost nu doar pentru statul italian, care a adus astfel la buget incasari  mult mai mari decat in vremea „prigoanei” organelor fiscale de dinainte, dar si faptul ca, intr-o perioada scurta de timp, capitalul italian a inflorit, intreprinzatorii din „Cizma” reusind astfel nu doar sa faca fata „agresiunii” capitalului extern, dar chiar sa recupereze mult din terenul pierdut. Iar cum situatia actuala a Romaniei seamana teribil de mult cu cea din Italia la vremea cand s-a dat amnistia, desigur insa ca nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca, din pacate, dupa cum bine o stim, pe noi practica ne omoara, chiar daca stam bine la teorie. Asa ca legea amnistiei fiscale, chiar daca ar fi una bine facuta, ar trebui sa fie la fel transpusa si in practica…

Articole similare:

Top