Intr-o zi pe la prinz, la Casa Scriitorilor, cineva mi-a făcut cunoștință cu Alexandru Paleologu. Era pe holul de la etaj, ieșea de la Secolul XX. Era îmbrăcat impecabil, batista albă la buzunarul de la piept. Avea o voce baritonală, sonoră. I-am oferit „Luxul melancoliei” și l-am rugat să mă aștepte un minut cît scriu un autograf. S-a așezat lingă mine pe banchetă și s-a uitat la mine curios. M-a studiat un minut ca un entomolog. A luat cartea cu grijă. A pipăit-o, a zis – Frumos titlu! Mata ești melancolic!? Așa s-ar zice. Evident numele meu nu ii spunea nimic. V… citeste mai mult