O primă versiune a unui tratat privind poluarea cu plastic urmează să fie elaborată până în noiembrie (ONU)

Politica
03.06.2023
Autor: Revista Blogurilor

O prima versiune a viitorului tratat internaţional împotriva poluării cu plastic urmează să fie elaborată până în noiembrie, au decis vineri cele 175 de ţări reunite la Paris după cinci zile de negocieri laborioase, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Comitetul Internaţional de Negocieri (INC) solicită preşedintelui său să pregătească, cu asistenţa secretariatului, proiectul unei prime versiuni a tratatului internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic”, care va fi examinat în noiembrie la cea de-a treia reuniune a acestui comitet, care va avea loc la N… citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top