Să alerg alături de Andrei, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet. În clasica întrecere cu noi înșine, pulsul și zâmbetul au turat intens bucuria de-a… citeste mai mult