Decizie ISTORICĂ: Ștampila este ELIMINATĂ, anunță un ministru UDMR

România a reușit să vaccineze numai 154.268 de persoane de la debutul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, pe 27 decembrie 2020. Dintre acestea, 544 de persoane au manifestat reacții a...
Doctorul Michael Yeadon, care a efectuat timp de 30 de ani cercetări în domeniul alergologiei și medicinei respiratorii, iar apoi a fost vicepreședinte al Pfizer, susține că vaccinul împotriva ...
Curtea de apel București s-a pronunțat în cazul unei acțiuni depusă de un avocat constănțean împotriva Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), pentru lămurirea obligativității pu...
Fostul internaţional argentinian Diego Maradona, care a încetat din viaţă miercuri, la Buenos Aires, a fost înmormântat. La ceremonia de la cimitirul Jardin Bella Vista au fost prezenţi familia...
Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net,...
Unul dintre creatorii vaccinului împotriva COVID-19 produs de BioNTech – Pfizer susține că viața oamenilor va reveni la normal peste un an. Cercetătorul a analizat impactul vaccinului asupra so...
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, s-a angajat ca în prima zi a preşedinţiei sale să revină la acordul de la Paris privind clima, din care SUA s-au retras...
O mutaţie a noului coronavirus poate fi mult mai contagioasă decât SARS-CoV-2 în sine. Cel puţin asta susţin cercetătorii americani, conform Daily Mail. Un studiu care a analizat mai mult...
STIRIPESURSE.RO demarează un proiect jurnalistic în care mai multe personalități ale vieții academice, culturale și sociale din România răspund la două dintre cele mai mari provocări pe car...
Specialiștii de la Universitatea Oxford au depistat urme ale SARS-Cov-2 datând din luna martie 2019, în Barcelona, în Spania. Profesorul Tom Jefferson susține că încă nu se poate determina dac...
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra e-mail-urilor care falsifică identitatea reală a expeditorului. Când mai multe persoane sunt nevoite să...
Se răstoarnă situația pe piața din România! Gigantul german LIDL, parte a grupului Schwarz, face o mutare neașteptată, dând peste cap tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. LIDL...
Cei de la Amazon au prezentat o noua generatie de tablete din gama Fire, iar dispozitivele isi vor face debutul spre sfarsitul acestei luni. Compania va lansa modele de 6, 7, 8 si 10 inch ce vor avea ...
In ultima perioada tot mai multi producatori de dispozitive inteligente au anuntat actualizare la sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow, iar astazi a venit si randul celor de la HTC sa anunte up...
Cei de la Samsung au lansat de curand serviciul de plati Samsung Pay in Coreea de Sud, iar pe data de 28 septembrie isi va face debutul si in Statele Unite. Reprezentantii companiei au anuntat ca Sams...
Ultimul flagship lansat de Sony a avut parte de o multime de review-uri negative datorita procesorului Snapdragon 810 ce se supraincalzeste. Astazi un User Agent dezvaluie cateva dintre specificatiile...
Asteptam lansarea primelor smartphone-uri cu ultimul procesor Qualcomm, Snapdragon 820, pentru a vedea performantele atinse de acest chipset. In benchmark-ul AnTuTu si-a facut aparitia dispozitivul Le...
ZTE pregateste lansarea unui nou telefon, iar acesta asteapta certificarea din partea celor de la TENAA. Smartphone-ul poarta numele de S3003, iar partea cea mai interesanta este lipsa senzorilor foto...
Panourile de tip OLED sunt foarte populare in randul televizoarelor deoarece ele ofera o calitate foarte buna a imaginilor, iar culorile sunt redate foarte natural. Tehnologia foloseste substante orga...
Compania din Brasov, Allview, a lansat astazi doua smartphone-uri ce vin cu dotari mid-range si cu un pret foarte accesibil. Cele doua telefoane poarta numele de E4 si E4 Lite, iar ele sunt destinate ...
Toata lumea a uitat macar odata sa includa anumite lucruri intr-un mail sau a fost expediat persoanei gresite dar Gmail nu ofera suport pentru stergerea mesajului dupa ce el a fost trimis. Acest lucru...
Compania Pebble a devenit foarte cunoscuta in momentul in care au pornit o campanie de finantare online pentru un ceas inteligent, iar succesul a fost cu mult peste asteptarile companiei deoarece dona...
Retea: , Ecran: IPS LCD capacitive touchscreen, 16M colors (), Memorie: 8/16/32 GB, 2 GB RAM ......
Retea: GSM 900 / 1800, Ecran: TFT (), Memorie: 32 MB ......
Retea: GSM 850 / 900 / 1800 / 1900, Ecran: IPS LCD (), Memorie: 4 GB ......
Odata cu noile telefoane Nexus a fost prezentat si sistemul de operare Android Marshmallow, iar dupa lansarea oficiala mai multi producatori au inceput sa anunte actualizari la ultimul sistem de opera...
Retailer-ul din Romania, eMAG, porneste astazi o noua campanie de reduceri ce va tine pana pe data de 24 martie. Avem parte de oferte interesante pentru majoritate produselor din protofoliul eMAG, iar...
In cadrul targului de tehnologie din Las Vegas, CES, sud coreeni de la Samsung au anuntat ca vor introduce suportul pentru IOS pe smartwatch-ul Gear S2. Cu toate ca update-ul trebuia sa ajunga pana in...
Astazi au loc doua evenimente in care isi vor face debutul mai multe dispozitive inteligente, cei de la Google vor prezenta noile smartphone-uri Nexus, iar HTC pregateste debutul terminalului One A9. ...
Retea: GSM 850 / 900 / 1800 / 1900, Ecran: Super AMOLED capacitive touchscreen, 16M colors (), Memorie: 16 GB, 2 GB RAM ......
Mai este putin pana la evenimentul de lansare pregatit de HTC pentru data de 12 aprilie, iar compania ofera astazi un nou teaser pe o retea de socializare. Conferinta producatorului din Taiwan va fi o...
In cadrul evenimentului WWDC 2016 cei de la Apple au prezentat noul sistem de operare destinat dispozitivelor inteligente din portofoliu, este vorba de IOS 10. Noul sistem de operare vine cu mai multe...
Cei de la Apple au achizitionat o fosta fabrica de procesoare din North San Jose, California. Fosta fabrica se intinde pe o suprafata de 6500 de metri patrati, iar ea este localizata la doar 20 de min...
Cei de la LG au lansat in cadrul unui eveniment ce a avut loc astazi un nou dispozitiv inteligent, este vorba de modelul V10. Acest smartphone este putin iesit din comun deoarece el beneficiaza de par...
Retea: GSM 850 / 900 / 1800 / 1900 – SIM 1 & SIM 2, Ecran: Capacitive touchscreen, 16M colors (HTC Sense UI 7.0), Memorie: 32 GB, 3 GB RAM...
La inceputul lunii septembrie cand a avut loc IFA 2015 cei de la Sony au prezentat trei smartphone-uri noi gama Xperia Z, iar astazi flagship-ul Z5 dar si varianta Compact sunt listate de catre Quickm...
Cei de la LG au lansat un smartphone sub numele de LG Class dar varianta ce a debutat in Europa vine cu denumirea de Zero. Astazi smartphone-ul sud coreenilor ajunge in stocurile retailer-ului Quickmo...
Cei de la Quickmobile.ro ne-au pregatit mai multe oferte pentru acest weekend. Pe langa reducerile oferite la telefoanele de top cei de la Quickmobile au pregatit oferte speciale pentru aproape...
Aplicatia de mesagerie instant, Whatsapp, a pierdut un proces in luna iulie in Brazilia, iar astazi a fost dat si un verdict. Whatsapp isi va suspenda serviciile oferite utilizatorilor din Brazilia ti...
Odata cu transformarea serviciului Messenger intr-o platform separata cei de la Facebook au adus si mai multe imbunatatiri prin care au fost introduse noi functii. Astazi aflam ca reprezentatii retele...
La IFA 2015, oficialii companiei sud-coreene au prezentat un mic spot video in care prezentau o noua tableta cu un display gigant. Numele ei este Galaxy View si s-a vrut in categoria high-end, insa re...
Cei de la Microsoft organizeaza astazi un eveniment pentru prezentarea de noi device-uri ce au fost dezvoltate special pentru sistemul de operare Windows 10. Fanii Microsoft asteapta lansarea de smart...