Codul de pe etichete care îți spune cât sunt de toxice sau sănătoase fructele și legumele din magazin

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa a anunţat că, în urma controlului făcut la sfârşitul săptămânii trecute în Satul de Vacanţă, au fost date amenzi ...
O altă ”minune” a avut loc la Institutul Clinic Fundeni! Medicii au o nouă ambulanță pe care o pot folosi pentru transportul copiilor, primită ca donație prin intermediul arhidiaconului Miha...
Căldurile extreme care au lovit cea mai mare parte a lumii îndeamnă oamenii să găsescă cele mai bune soluții de hidratare. Potrivit unui studiu de la Universitatea St. Andrews din...
Doi litri de apă pe zi, apă la temperatura camerei, fără alcool, cafea și aer condiționat din plin – Cam așa trăiesc cei mai mulți români în această perioadă caniculară....
Lucian Mândruță comentează cel mai recent scandal legat de calitatea apei din Marea Neagră, după ce mai multe alerte au fost emise privind contaminarea apei cu bacterii. După ce au...
Alina Ion, managerul Spitalului „Sfântul Sava” din Pantelimon, privește dincolo de schimbările politice generate de scandalul „azilelor groazei”. Rezvoltarea problemelor urgent și durabil ...
Proprietarul azilului în care a stat celebra creatoare de modă Zina Dumitrescu rupe tăcerea în scandalul azilurilor groazei. Acesta spune că primul lucru care trebuie să le dea de bănuit...
În reuniunea CNSU a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 și aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului N...
Starul pop Madonna, în vârstă de 64 de ani, şi-a amânat turneul din America de Nord şi Europa prilejuit de împlinirea a patru decenii de carieră, ea ajungând la terapie...
Polițiștii din Capitală anunță că l-au prins și încarcerat pe Bogdan Giuseppe, cel care era condamnat la 30 de ani de închisoare pentru violuri și agresiuni sexuale. Pe numele bărbatului...
Dacă ești un pasionat al grădinăritului și te dedici cultivării de castraveți, este crucial să cunoști momentul potrivit pentru a planta semințele, pentru a-ți maximiza șansele de succes ...
Connect-R face dezvăluiri șocante despre modul în care a ajuns dependent de droguri. Artistul spune că lumea muzicală l-a propulsat pe culmi greșite. Ajunsese să consume cele mai scumpe drogur...
„Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, / Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate / La...
Oamenii recurg la alimentația vegetariană pentru o multime de motive. Acestea includ dorința de a pierdere în greutate, dorința de a avea mai multă energie, reducerea riscului de boli de inimă,...
Ghislaine Lanctôt s-a născut în 1941 în Québec și până la momentul marii cotituri a destinului are o viață aparent normală. Se căsătorește, devine mamă a patru copii și doctor în medi...
In ultimele decenii, a existat o revoluție in modul in care ne percepem corpul. Ceea ce pare a fi un obiect, o structură anatomică tridimensională, este de fapt un proces, un flux constant de ener...
Endometrioza este considerată un fel de “cenuşăreasă” a bolilor ginecologice, deoarece nici la ora actuală medicina nu a reusit să ofere o explicaţie completă şi logică în ce priveşte ...
Limbajul corpului influenţează modul în care ne percep ceilalţi, dar poate schimba şi modul cum ne vedem noi înşine. Psihologul social Amy Cuddy ne demonstrează cum „poziţiile corporale spe...
Beneficiile mierii de albine pentru sănătate sunt cunoscute. Puţini ştiu însă că stupul albinelor conţine şi alte substanţe care fac minuni, mai ales în cazul celor care suferă d...
Regula vieţii nr.1: Să ne îmbunătățim, dacă este cazul, starea de sănătate. Pentru a face aceasta, este necesar să respirăm cât mai rar cu putinţă, lent, profund şi chiar ritm...
Adunând parcă tot soarele verii, galben-aurie şi cu un parfum inconfundabil, gutuia are aproape aceleaşi calităţi ca şi mărul, neîntâmplător făcând parte din aceeaşi ...
Chiar și oamenii de știință recunosc acum ca în unele uleiuri esențiale exista agenți puternici care au capacitatea de a opri răspândirea cancerului si care induc anihilarea celulel...
A defini cancerul ca boală nu este simplu. Chiar și cei ce se ocupă de studierea ei de ani de zile nu o pot defini exact. În termeni simpli și pe înțelesul tuturor se poate spune - cancerul est...
In Tibet, un calugar obosit nu mai este un calugar, ci un calator obosit. La omul contemporan, oboseala se acumuleaza, devenind o povara grea. Fiind urmarea unei tensiuni, ea scurteaza viata si duce l...
Cand sunt uscate, in nuci si seminte exista cantitati destul de mari de inhibitori de enzime, niste compusi care le impiedica sa germineze. La fel ca si cerealele, nucile contin acid fitic care face p...
În anii 90, trei laureați ai premiului Nobel au descoperit că principala funcție a ADN-ului nu constă în sinteza proteinelor, așa cum se credea până atunci, cât mai ales ...
Secretul fericirii fără de sfârşit: gândirea pozitivă Pentru a vă convinge de eficienţa gândirii pozitive şi a folosirii sugestiilor benefice, trebuie înainte de toate s...
Deficienta de vitamina D este mai frecventa decât ați putea crede. De fapt, este atat de comuna incat American Journal of Clinical NutritionIt a numit-o problemă la nivel mondial, care este recunos...
Dacă aveați impresia că în cartofi nu vom găsi decât amidon (un carbohidrat complex de altfel), ei bine aflați aici că ei conțin cantități mari de beta-caroten, vitamina A, C, vit...
Un nou avertisment pentru femeile însărcinate: Asigurați-vă că aveti suficienta resurse de vitamina B12. Un studiu recent a aratat ca bebelusii ai caror mame au avut un deficit de vitamina B...
Cei mai mulţi oameni sunt îngrijoraţi când vine vorba de îmbătrânire, însă trebuie să ştiţi că unele părţi ale organismului nostru se regenerează odată la c&a...
Cea mai potrivită metodă de întărire a muşchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, aşa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, şi pentru sufletul şi pentru trupul...
"Viaţa este Optimism, care totodată este o expresie a sănătăţii sufletului, ce ne permite să descoperim o tainică lumină dumnezeiască acolo unde pesimiştii susţin că nu este dec&acir...
În zorii dimineţii şi la miezul nopţii, iarba, florile şi frunzişul copacilor sunt binecuvântate cu mărgeluţe cristaline de rouă. În timpurile străvechi, oamenii socoteau ro...
Să nu mai mănânci carne deloc! Tumorile canceroase se hrănesc cu proteinele din carne, iar la rugăciune se schimbă treaba, ești mult mai ușor. Să renunți la băuturile carbogazoase, c...
Îmi amintesc că atunci când eram copil am fost uimită să aflu că Războiul troian s-a purtat din cauza unei femei frumoase, de unde, probabil, au pornit prin istorie cuvintele "Cherchez la femme...
Japonezii cred că fiecare deget de la mână este conectat la două organe. Astfel că, prin masarea unui deget timp de 3-5 minute, sunt stimulate de fapt anumite organe ale trupului care core...
Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dul...
Ghimbirul este antiinflamatoriu și întărește sistemul imunitar Ghimbirul ajută la reducerea tumorilor de prostată Ghimbirul este foarte folosit pentru uz medicinal, în principal pentru a ușura...
Cei mai mulţi dintre noi ne petrecem majoritatea timpului într-un spaţiu închis, acasă sau la serviciu. De aceea, este important să ne îngrijim pentru a avea o calitate foarte bună a aerului ...
Calin Cyfer impartaseste din experienta sa de frugivor. Iubeste caldura, a locuit multe luni la tropice. Secretul e să fim bine hidratați, iar hidratarea optimă vine din stilul alimentar. Credeți ...
Folosirea plantelor de leac este o modalitate simplă, eficientă și perfect naturală de a ajuta funcționarea ficatului. Pentru utilizarea internă, modul de administrare cel mai eficient îl const...