Acele locuri de neratat în Iordania

Travel
19.08.2019
Autor: Revista Blogurilor

Petra, Iordania

Sunt unul dintre cei care, odată ajunși în Iordania, nu s-au lăsat până nu au revenit de câteva ori. De fapt, dacă mă gândesc bine, am fost de patru ori în Iordania și, evident, odată ce mai apare o ocazie, mă voi duce și a cincea oară, și a șasea oară. Am fost pentru prima oară în 2000, traversând cu ferry boat-ul de la Nuweiba, din Egipt, și atunci am văzut doar Petra (dar, așa, mai serios, am stat două zile de la primele ore ale dimineții până m-au dat afară din situl arheologic) și așa-numitele castele ale deșertului – o serie de citade… citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top